Avocat Constanta | Carmen Crăciun

Executare silită
Cabinet individual de Avocatură Constanța
Carmen CRĂCIUN

Cabinetul individual de avocatură Carmen CRĂCIUN oferă consultanță în domeniile de practică a Dreptului Succesoral, Dreptul Familiei dar și în alte domenii de interes, precum Executare SilităContracte, Drepturile Consumatorului sau Asociații și Fundații.

Află mai jos cum te pot ajuta dacă ai o problemă din sfera executării silite și cauți un avocat din Constanța, Tulcea sau Călărași!

Asistență juridică specializată în domeniul executării silite sub toate formele prevăzute de Codul de procedură civilă și Codul de procedură fiscală, respectiv executare silită mobiliară și imobiliară, consultanță juridică și reprezentare în fața instituțiilor competente atât pentru creditor, cât și pentru debitor.

În această materie, vă ajut prin:

  • consultanță juridică în domeniul executării silite, consultarea dosarelor de executare silită în vederea identificării neregularităților care pot conduce la anularea executării silite;
  • formularea contestației la executare împotriva executării silite, prin care urmărim anularea executării silite, a titlului executoriu, precum și a tuturor actelor de executare silită;
  • anularea măsurii înfiinţării popririi;
  • reprezentarea în fața instanței în vederea solicitării suspendării executării silite și întoarcerii executării pentru recuperarea sumelor de bani deja executate.