Refuzul autorităților nu este întotdeauna ultimul cuvânt. În funcție de perioada efectivă a activității, reședința copilului și verificările efectuate între instituțiile implicate, dreptul la alocație poate fi recunoscut inclusiv retroactiv.

Mulți părinți români se confruntă cu un refuz neașteptat din partea autorităților atunci când solicită alocația de stat pentru copilul lor: motivul invocat este că unul dintre părinți a desfășurat o activitate profesională într-un alt stat, fie din Uniunea Europeană, fie în Elveția. Un asemenea refuz, aparent justificat de regulamentele europene, poate ascunde o aplicare greșită sau rigidă a legii, care ignoră situația reală a familiei și interesul superior al copilului. Iată ce trebuie să știți.

1. Ce spune legea – regula generală și excepțiile

Punctul de plecare este Legea nr. 61/1993 privind alocația de stat pentru copii. Aceasta instituie alocația ca formă de ocrotire acordată tuturor copiilor, fără discriminare, și recunoaște dreptul copiilor până la vârsta de 18 ani, în condițiile legii. Stabilirea dreptului se face pe baza cererii și a actelor doveditoare, iar dreptul se stabilește, ca regulă, începând cu luna următoare celei în care s-a născut copilul. În anumite condiții, plata poate acoperi și perioade anterioare, în limita prevăzută de lege.

Prin urmare, faptul că un părinte a lucrat în străinătate nu înseamnă, prin el însuși, că alocația este pierdută. În cauzele cu elemente internaționale trebuie stabilit care stat este competent să plătească prestația familială pentru perioada concretă analizată și dacă există, în fapt, un drept concurent în celălalt stat.

Coordonarea europeană: nu este vorba despre o simplă excludere

Regulamentul (CE) nr. 883/2004 coordonează sistemele de securitate socială ale statelor participante. În relația cu Elveția, regulile de coordonare se aplică în temeiul acordurilor relevante dintre Uniunea Europeană și Elveția, astfel încât analiza trebuie făcută ținând cont și de acest cadru juridic.

Art. 11 alin. (3) lit. a) din Regulamentul (CE) nr. 883/2004 consacră regula cunoscută sub denumirea lex loci laboris – persoana care desfășoară o activitate salariată sau independentă într-un stat se supune, în principiu, legislației acelui stat. Regula este importantă, dar nu poate fi aplicată automat, fără verificarea perioadei și a caracterului actual al activității.

Art. 68 din același regulament stabilește reguli de prioritate atunci când, pentru aceleași perioade și aceiași membri ai familiei, există drepturi la prestații familiale în mai mult de un stat. Distincția este esențială: norma urmărește să evite cumulul nejustificat al unor prestații, nu să transforme existența unei cereri sau a unei activități trecute într-un motiv permanent de neacordare a alocației.

Regulamentul (CE) nr. 987/2009 stabilește procedura de cooperare dintre instituțiile competente. Art. 60 are o importanță practică deosebită: atunci când o cerere este depusă într-un stat, instituția sesizată trebuie să verifice situația și, dacă este necesar, să transmită cererea către instituția din celălalt stat, pentru stabilirea drepturilor și a priorității.

În practica administrativă pot fi întâlnite formulare precum E411 ori instrumente electronice și formulare echivalente, prin care instituțiile solicită informații despre activitatea profesională, reședința familiei și eventualele prestații plătite de celălalt stat. Esența procedurii nu este formularul în sine, ci cooperarea efectivă și verificarea completă a situației familiale.

2. Când AJPIS aplică greșit regulile europene

În cauzele transfrontaliere, refuzul poate apărea atunci când autoritatea pornește de la o informație reală – de exemplu, existența unui contract de muncă în străinătate – și trage de aici concluzia că statul respectiv este competent pentru întreaga perioadă, fără să analizeze celelalte elemente relevante.

Activitatea din străinătate a încetat

Dacă activitatea părintelui s-a încheiat înainte de nașterea copilului, înainte de depunerea cererii sau înaintea perioadei pentru care se solicită plata, trebuie analizat dacă mai există o bază actuală pentru aplicarea criteriului activității salariate. O mențiune privind o activitate anterioară nu dovedește, singură, că părintele lucrează în continuare în străinătate sau că acel stat are prioritate pentru o perioadă ulterioară.

Activitatea a fost temporară și de scurtă durată

Durata și momentul activității sunt decisive. O activitate desfășurată pentru o perioadă limitată trebuie corelată cu data nașterii copilului, data depunerii cererii, perioada pentru care se solicită alocația și eventualele perioade în care părintele a revenit în România. Analiza nu poate fi înlocuită de o prezumție generală potrivit căreia orice activitate în străinătate determină refuzul alocației românești.

Nu se verifică dacă familia a solicitat sau a primit prestații în celălalt stat

Un refuz întemeiat exclusiv pe faptul că un părinte a lucrat în alt stat poate fi insuficient motivat dacă nu se verifică existența unui drept concret la prestații familiale în acel stat. Trebuie lămurit dacă cererea a fost depusă, dacă prestația a fost acordată, pentru ce perioadă și în ce cuantum. În lipsa acestor verificări, există riscul ca minorul să rămână fără nicio prestație, deși regulile europene urmăresc coordonarea și protecția efectivă, nu lipsirea de drepturi.

Nu este parcursă procedura de cooperare administrativă

AJPIS trebuie să utilizeze mecanismele de cooperare dintre instituții pentru a obține informații oficiale din celălalt stat. În funcție de speță, acest demers poate implica transmiterea cererii, solicitarea de clarificări și schimbul de formulare sau date prin canalele instituționale. În practică sunt avute în vedere, între altele, termene de soluționare de 90 sau 180 de zile, în funcție de etapa și natura verificărilor.

Curtea de Apel Brașov, prin Decizia nr. 88/2020, a subliniat importanța parcurgerii procedurii de cooperare și a verificării efective a situației, nu a aplicării mecanice a regulilor de prioritate. Această orientare este relevantă pentru părinții cărora li s-a respins cererea fără o analiză completă a documentelor și a perioadelor de activitate.

Reședința copilului poate deveni criteriul determinant

Atunci când nu există o activitate actuală relevantă într-un alt stat sau când verificările nu confirmă un drept efectiv la prestații acolo, trebuie analizat criteriul reședinței. Dacă minorul locuiește împreună cu familia în România, iar părinții au revenit și își desfășoară viața obișnuită aici, reședința copilului poate conduce la stabilirea competenței României, potrivit regulilor de prioritate din art. 68.

De asemenea, dacă statul în care s-a desfășurat activitatea confirmă că nu există drept la beneficii familiale pentru perioada relevantă, poate deveni incidentă obligația autorității române de a acorda alocația, inclusiv prin aplicarea art. 17 alin. (4) din HG nr. 577/2008, în măsura în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege.

3. Ce arată practica judiciară și cum s-au soluționat astfel de cauze

Instanțele române au analizat situații în care AJPIS a respins alocația prin raportare la o activitate profesională desfășurată în străinătate, fără să stabilească în mod complet perioada activității, reședința efectivă a copilului și existența unui drept concret la prestații în celălalt stat.

Soluțiile pronunțate în cauze precum Curtea de Apel Brașov – Decizia nr. 88/2020, Curtea de Apel Alba Iulia – Deciziile nr. 920/2020 și nr. 929/2020, precum și Tribunalul Buzău – Decizia nr. 96/2021, ilustrează o idee comună: regulamentele europene nu pot fi aplicate formal, desprinse de situația de fapt și de obligația autorității de a efectua verificări reale.

În astfel de litigii, instanța poate verifica legalitatea deciziei AJPIS, poate constata insuficiența motivării și a probatoriului administrativ și poate obliga autoritatea să reanalizeze cererea ori să emită o nouă decizie, în condițiile stabilite prin hotărâre. Sunt relevante documentele privind încetarea contractului, revenirea în România, domiciliul și reședința copilului, situația celuilalt părinte și corespondența purtată cu instituțiile străine.

Un rezultat favorabil după sesizarea instanței

Într-o cauză recentă, soluționarea favorabilă a intervenit după aproape un an de la nașterea copilului. După formularea contestației administrative și sesizarea instanței, autoritatea a emis decizia de acordare a alocației de stat, recunoscând dreptul retroactiv începând cu luna următoare nașterii copilului.

Un asemenea rezultat arată că sesizarea instanței nu reprezintă doar o etapă formală. Ea poate determina reluarea analizei administrative, solicitarea documentelor relevante și corectarea unei soluții inițiale bazate pe informații incomplete. În același timp, fiecare dosar este diferit, iar rezultatul depinde de probele disponibile și de situația juridică exactă a familiei.

Ce trebuie să faceți dacă primiți un refuz

1. Solicitați și păstrați decizia motivată, precum și dovada datei la care v-a fost comunicată. Termenul pentru contestație se calculează, de regulă, în raport cu comunicarea actului.
2. Verificați perioada exactă în care părintele a lucrat în străinătate și dacă activitatea mai exista la data nașterii copilului sau la data depunerii cererii.
3. Strângeți documentele privind reședința copilului și a părinților, revenirea în România, încetarea raportului de muncă și orice răspuns primit de la instituția străină.
4. Formulați contestația administrativă la AJPIS, indicând concret erorile de fapt și de drept și solicitând efectuarea verificărilor interinstituționale necesare.
5. Dacă refuzul este menținut, analizați oportunitatea unei acțiuni în contencios administrativ în temeiul Legii nr. 554/2004, cu respectarea termenelor procedurale aplicabile.

Rezumat – ce înseamnă asta pentru dumneavoastră?

Dacă alocația de stat a fost refuzată pe motiv că unul dintre părinți a lucrat într-un alt stat, situația merită analizată cu atenție. O activitate temporară sau încheiată nu justifică, în mod automat, un refuz pe termen nelimitat. Autoritatea trebuie să stabilească perioada relevantă, să verifice existența unui drept efectiv în celălalt stat și să aplice corect regulile de prioritate.

Dreptul copilului la alocație este recunoscut fără discriminare, iar regulile europene au rolul de a preveni cumulul nejustificat, nu de a lăsa copilul fără prestație. Contestarea deciziei AJPIS și, dacă este necesar, sesizarea instanței pot conduce la o soluție favorabilă, inclusiv la recunoașterea drepturilor retroactive.

Înainte de a accepta un refuz, este utilă o analiză juridică a documentelor și a cronologiei: unde a lucrat părintele, în ce perioadă, unde locuia copilul și ce verificări au fost efectuate de autorități. Aceste detalii pot face diferența dintre un refuz menținut și acordarea efectivă a dreptului.

Notă: prezentul articol are caracter informativ și nu înlocuiește consultanța juridică raportată la situația concretă, la actele emise și la termenele aplicabile.